Transferat la Steaua peste capul antrenorului, Ionuț Neagu poate avea soarta lui Cornel Râpă, jucător pe care Reghe nu s-a bazat după ce Becali i l-a adus cu forța.
Ionuț Neagu a fost cumpărat de la Oțelul pentru o jumătate de milion de euro și pare să fie cel mai contestat transfer al Stelei din ultima perioadă.
Înainte de a fi adus la echipă, Laurențiu Reghecampf nu a avut cuvinte de laudă la adresa mijlocașului de la Galați, pe care nu-l vedea pregătit să evolueze la nivelul Stelei pe care o antrenează. Totuși, Gigi Becali l-a transferat pe fotbalist, cu toată opoziția antrenorului, care începuse să amenințe cu plecarea. „Reghecampf l-a dorit foarte mult pe Neagu. Pot să spun chiar că, dacă la început eram convinși că Iorga e ceea ce ne dorim, după ce am revăzut cu Laur mai multe dvd-uri cu jocurile celor doi, am ajuns amândoi la concluzia că Neagu e prioritar. Poate crește foarte mult sub conducerea acestui staff”, a mințit nonșalant managerul stelist. Ba chiar a devenit ridicol când a încercat să explice opinia negativă pe care Reghe și-o formase despre Neagu: „Eh, nu știți voi strategia noastră! A zis și el așa ca să i se scadă prețul. Reghe îl place pe Neagu”.
Reghe adusese un brazilian, nu-l dorea pe Râpă Dincolo de neconcordanțele dintre cei din conducerea Stelei, fanii campioanei se întreabă dacă Neagu va avea viitor la această echipă, din moment ce antrenorul nu l-a dorit. În lot mai există un jucător care suferă din cauza ambiției antrenorului. Culmea, adus tot de la Oțelul! E vorba de Cornel Râpă, care a ajuns la roș-albaștri iarna trecută după ce Gigi Becali i l-a impus lui MM și Reghe. Ultimii doi aduseseră în cantonamentul de la Marbella un brazilian, Rafael Cruz Ojer, însă Becali nu a vrut să-i înregistreze contractul și l-a dat afară înainte ca acesta să mai ajungă cu echipa în țară. „Brazilianul nu m-a convins. Vine Râpă și cu asta basta!”, a fost ordinul patronului.
Timpul a demonstrat că Reghecampf nu s-a folosit de Râpă, decât atâta timp cât Georgievski era accidentat. De când macedoneanul a revenit pe gazon fie că a jucat bine sau că a fost slab, tot Râpă a fost cel care a rămas pe banca de rezerve. Mai mult, Râpă nici nu a fost trecut pe lista UEFA, semn că antrenorul nu se va baza prea mult nici în acest sezon pe el.
Războiul rece cu frații Becali se menține Mai mult, ultimele declarații ale lui Reghe ar trebui să-l îngrijoreze pe Neagu. Antrenorul a afirmat ieri la Digi Sport următoarele lucruri: „Mie îmi place să lucrez cu oameni în care am încredere. Am încredere în soția mea, în Meme… Chiar dacă Giovani aduce vreun jucător, eu nu mă pot opune, dar patronul mă va întreba pe mine despre cum se va antrena, dacă va putea juca. Neagu (n.r. – jucător impresariat de frații Becali) trebuie să muncească mult mai mult acum când a ajuns la Steaua”.
Întrebat fiind dacă va avea o discuție cu Neagu (acesta își exprimase dorința de a vorbi cu antrenorul său pentru a afla dacă într-adevăr a fost dorit), Reghe a surprins din nou: „Ce să discute el cu mine? Vom vorbi atunci când consider eu, la antrenament, atunci când trebuie”.
Neagu poate intra în perspecÂtiÂÂveÂle antrenoÂruÂlui mai ales din iarnă pentru că e foarte posibil să plece BourceaÂnu. Depinde de el dacă va avea sau nu soarta lui Râpă Gabi Balint, fost jucător Steaua
Când se face un transfer, toți se pun de acord, împreuÂnă cu antrenoÂrul. Neagu e un fotbalist bun, de tipul lui BourÂceanu. Acum depinde cum vor să-l foloseasÂcă Sorin Cîrțu, fost antrenor Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER